Licența GPL/GNU - Dicționarul Explicativ (DEX online)

Licența pentru dicționarul explicativ, așa cum a fost publicată de către autorii proiectului DEX online, proiect distribuit sub Licența Publică Generală GNU:

 

„Copyright (C) 2004-2007 DEX online.

DEX online (constituit din baza de definiții și codul sursă) este liber; îl puteți redistribui și/sau modifica în conformitate cu termenii Licenței Publice Generale GNU așa cum este ea publicată de Free Software Foundation; fie versiunea 2 a Licenței, fie (la latitudinea dumneavoastră) orice versiune ulterioară. Acest program este distribuit cu speranța că vă va fi util, dar FĂRĂ NICIO GARANȚIE, chiar fără garanția implicită de vandabilitate sau conformitate unui anumit scop. Citiți Licența Publică Generală GNU pentru detalii. Puteți găsi o copie a Licenței Publice Generale GNU aici și o traducere a ei în limba română aici.

Explicație

Am pus această licență pe definițiile existente în DEX online pentru a ne asuma paternitatea asupra formei digitale a definițiilor. Nu dorim să ne substituim autorilor originali ai dicționarelor incluse. Precizăm din nou că DEX online este doar o copie online a DEX, ediția 1998 și a altor dicționare asupra cărora nu avem niciun fel de pretenții de paternitate. Este posibil ca, în urma unor convorbiri ulterioare cu Academia Română, această licență să devină invalidă. Este posibil chiar ca, din motive legale, să fim nevoiți a revizui conținutul acestui site. Deocamdată, însă, aceste convorbiri nu au avut loc. Cât timp lucrurile vor rămâne în această stare, dorim ca nimeni să nu poată confisca, patenta sau îngrădi accesul la baza de date a DEX online.

În cazul în care doriți să preluați definiții din DEX online, licența GPL vă obligă la două lucruri:
  1. Să oferiți mai departe aceste definiții tot sub licența GPL.
  2. Să includeți nota de copyright aflată la sfârșitul fiecărei pagini din DEX online


Am pus această licență pe definiții:
  1. Pentru a ne asigura că baza de date a DEX online, care este în prezent cel mai complet dicționar explicativ al limbii române, va rămâne întotdeauna gratuită. Puteți folosi această bază de definiții în orice scopuri, comerciale sau necomerciale.
  2. Pentru a ne asigura că oricine va folosi această bază de date va fi la rândul său obligat să o ofere mai departe în mod gratuit. Mai exact, oricui folosește această bază de date i se interzice să îngreuneze copierea mai departe a acestei baze de date. Aceasta este intenția copyleft, în cadrul căruia intră și Licența Publică Generală GNU.
  3. Pentru a ne asigura că, în cazul în care cineva preia și modifică baza de date a DEX online, noi nu putem fi socotiți răspunzători. DEX online își propune să ofere o copie fidelă a multor dicționare, dar nu promitem că această copie va fi distribuită identic odată ce iese din mâinile noastre.
  4. Pentru că suntem de părere că acest document este foarte prețios și este un instrument benefic pentru limba și cultura română. Considerăm că acest document trebuie să fie public și că el s-ar răspândi oricum, chiar și fără voia noastră. De aceea, dorim să oferim acest document de la sursă și să preîntâmpinăm apariția unei piețe negre pentru acest document.”